Vaile Mintii !

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~Capitolul 7.~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

          Din confesiunile lui James

        Astazi am fost sa o vizitez pe Anna.E a 3 a oara saptamana aceasta.Si sunt furios.Sunt furios pentru ca imi fac atatea sperante cand ma duc acolo.Sper sa isi revina incetul cu incetul,sa spuna ceva,sa ma priveasca intr-un fel ,incat sa stiu ca ma intelege,ca ma cunoaste.Dar ajung acolo si toate sperantele se spulbera.Si ma invinuiesc.Ma gandesc ca nu ar trebui sa o vizitez,ca nu merita,dar apoi imi aduc aminte de zilele frumoase alaturi de ea si pur si simplu nu pot sa o parasesc.Nu m-as simti mai bine daca mi-as parasi sufletul intr-un sanatoriu.

Era afara,be banca.Dar banca parea atat de goala,Anna era atat de transparent,de pierduta in mintea ei.Cand m-a vazut a tresarit,si eu m-am oprit din respirat,pentru o secunda am crezut ca o sa zica ceva,iar eu o sa zambesc,si o sa ne imbratisam,iar ea o sa isi aduca aminte de tot.Ea si-a mutat privirea de la mine la un future ce ii gadila talpile gingase si goale.Am respirat.A fost doar o speranta,ca altele….pentru ca doar sperantele mi-au mai ramas.

Am incercat sa o privesc in ochi,sa ma asigur ca acolo,undeva in adacul finite ei,a ramas aceeasi Anna cu care mi-am petrecut timpul,aceeasi Anna de care m-am indragostit.M-am speriat cand privirea mi-a alunecat profund in ochii ei.N-am reusit sa vad decat o negura neagra,densa ce se imprastie haotic.Am tresarit usor.Ea a zambit.Si-a dus mana alba in parul ce I se desira pe spate si respiratia i-a devenit mai ritmata.Tremura.Am intrebat-o in treacat daca i-e frig.Ea mi-a raspuns brusc,cu buzele infiorate:

-Da,da,da…si mie mi-e frica.

Ma uitam debusolat la ea,parca incercand sa descifrez franturile de fraze ce mi le azvarlea la rastimpuri.Am intrebat-o curios de ce ii este frica.Ea si-a intors capul spre mine si m-a sagetat cu o privire taioasa:

-De ce nu ma lasi sa-mi fie frica?E bine…e bine cand ti-e frica.E bine cand esti singur si ti-e frica. E atat de bine cand esti singur si ti-e frica si te doare,te doare…te doare atat de rau si doar tu sti.

A fost pentru prima oara,de mult timp,cand am putut citi clar in ochii Annei.Ii era frica,poate de necunoscut.Ii era frica si era singura,asa cum imi spunea de fiecare data.Si o durea.Citeam in ochii ei cat de tare o doare si singuratatea si frica.Si parea atat de sfarsita….

I-am luat mainile slabute in mainile mele vrand sa o linistesc,dar ea si-a retras repede mainile din stransoarea mea.S-a ridicat in picioare,vrand sa ma lase singur,pe banca.S-a razgandit.S-a asezat la loc si cu degetele a inceput sa-si framate rochia alba cu parfum dulce de iris.

Ma uitam la ea insistent.Ea a afisat un zambet fals,printre rasuflarile zgomotoase,si a inceput sa priveasca spre mine,prin mine,dincolo de imaginatia mea…Am mai vazut-o odata asa,atunci cand i-a murit tatal.M-a surprins ca nu a plans de fata cu mine,cred ca nu vroia sa o vad plangand.Dar cred ca a plans singura,pe ascuns,pana I s-au invinetit buzele.Am sunat-o dupa cateva zile de la moartea tatalui ei,eram ingrijorat pentru ea:

-Anna,nu ti-e frica de singuratate?

-De ce sa-mi fie James?Am fost tot timpul singura.Am fost o idioata daca am crezut altceva.Asa am fost tot timpul.Singura.Si asta este tot ce mi-a ramas.Singuratatea.As fi o fraiera daca mi-as permite luxul de a-mi fi frica de ea.Trebuie sa o imbratisez,sa ma obisnuiesc cu ea.Doar ea mi-a mai ramas…

Am inchis telefonul suparat si putin revoltat,apoi am zis dezamagit catre mine:Credeam ca mai ai pe mine.Credeam  doar…

                          Va urma…

P.S:Eu o sa fiu plecata la Roma pentru doua saptamani si nu o sa pot publica pe blog.In orice caz,daca mai sunt curiosi care doresc sa citeasca povestea de la inceput:

Capitolul 1.

Capitolul 2.

Capitolul 3.

Capitolul 4.

Capitolul 5.

Capitolul 6.

                                                            Hugs and Kisses!