~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~Capitolul 10.~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
.jpg)
Din Jurnalul Annei
27 noiembrie.
Nu conteaza cum o planuiesti,nu
conteaza cum ti-o imaginezi,fara ca macar sa-ti dai seama,uneori viata are un
mod ciudat de a te surprinde …
Il cheama Michael.
Dupa ce ma gandisem toata noaptea
la sarutul parfumat pe care il primisem de la necunoscutul de pe strada,m-a
sunat Kate.Era ziua ei.M-a rugat insistent sa ma prezint acasa la ea pentru o
felie generoasa de tort.Ma gandesc si acum ce ciudata este prietenia noastra.Ne
vedem atat de rar.O vizitez doar daca ma cheama ea. Mie una mi-e greu sa ii fac
confesiuni,sa ii spun ceea ce simt .De fiecare data cand vreau sa ii spun cate
ceva despre cat de mizerabila mi se pare viata,de fiecare data cand deschid
gura spre a articula vreun cuvant,parca cineva ma strange de gat si ma opresc
brusc.Inghit cuvintele si tac.Poate e mai bine asa.In ultimul timp a incetat si
ea sa-mi mai povesteasca despre aventurile ei amoroase.Ce-I drept niciodata nu
m-a interesat viata ei poate pentru ca nici ea nu s-a straduit sa o inteleaga
pe a mea.
Afara ploua insistent.Mi-am luat
paltonul verzui din cuier si umbrela mamei.Vantul vuia crancen prin suvitele
mele dezordonate.Umbrela se legana haotic printre stropii reci de ploaie si imi
descoperea crestetul.Pe strada principala m-am intalnit cu el.Mergea in fata
mea,cu pasul grabit,despicand zarea in doua cu chipul lui blondind.Nici acum nu
reusesc sa imi dau seama cum de l-am recunoscut,putea foarte bine sa fie
altcineva.Dar l-am recunoscut,poate ca l-as fi recunoscut si cu ochii
inchisi,doar pipaind cu miscari regulate dara de parfum ce o lasa in urma
lui.Iar stropii de ploaie deveneau parfumati,atat de reci si atat de
intepatori.M-am grabit sa il prind din urma,nu stiu de ce.A fost un simplu
instinct.M-am facut ca nu l-am observant cand am trecut pe langa el.M-a strigat
cu vocea lui calda.Am schimbat cateva priviri si mai putine cuvinte.Mi-a spus
cum il cheama.Michael.Am zambit scurt.El s-a incruntat.
La Kate nu am putut sta mai mult
de 2 ore.Era prea multa lume,prea multa galagie,iar eu vroiam sa stau linistita
in mansarda mea,in casa acea uriasa si goala,sa rasfoiesc cate o carte,sa admir
ciorile ce se joaca absent in ploaia dezlantuita.Mi-am cerut scuze si am plecat
grabita…
.jpg)
28 noiembrie
Dupa cateva zile mi-am dat seama
ca Michael se plimba in fiecare zi,indiferent de vreme,la ora 13,in parcul de langa
casa mea.Am inceput si eu sa ies,mai mult de dragul de a-l vedea,pentru ca era
un chin pentru mine sa ajung acasa uda toata.Era un chin sa imi rasune bocancii
plini de apa pe dusumeaua veche.M-a condus de mai multe ori acasa,iar eu l-am
invitat la ceai de fiecare data.Prima oara m-a intrebat in treacat ce parere va
avea mama despre asta.I-am spus tot in treacat ca mama a murit.S-a intristat.Nu
stiu de ce.In fond si eu sunt trista,pentru mine,dar sunt in interiorul
meu.Poate ca imi poti distinge pe chip urme adanci de melancolie si
tristete,dar asta doar pentru ca e atat de multa in sufletul meu si uneori se
mai regaseste si in privirea mea.
Dupa ce ma vedeam cu Michael,il
chemam pe James pe la mine.Cu el totul este atat de usor.Imi place sa vorbesc
cu el ore in sir despre cartile citite,despre arta si conceptiile noastre
despre viata.Ne pierdeam adesea vorbind despre multe si nimic.El pleca tarziu
in noapte urandu-mi noapte buna si inchizand usa rapid,ca nu cumva stropii de
ploaie sa se furiseze in casa.Am prins drag de James.De cand mama a murit a
fost singura persoana care a fost tot timpul alaturi de mine,fara sa fie
stresant si fara sa puna intrebari nepotrivite.Ne intelegem din priviri si stiu
ca ghiceste ce negura se ascunde in sufletul meu.
Sunt confuza in legatura cu tot
ceea ce se intampla in jurul meu.Trebuie sa vorbesc cu James .Simt nevoia sa
vorbesc cu e si sa ii spun tot ceea ce simt.Trebuie sa stie si el asta,cu
siguranta se va bucura.Intotdeauna se bucura impreuna cu mine.
30 noiembrie
Astazi a aparut James la usa mea,dis-de
dimineata.M-a surprins.De obicei asteapta sa il invit
e u.Oricum eram nerabdatoare sa
ii spun ca mi-am dat seama de anumite lucruri legate de sentmentele mele.Vroiam
sa vad ce reactie are.Desi eram imbracata in pajama,l-am invitat la un ceai.
-Vreau sa iti spun ceva,mi-a spus
el grabit.
-Si eu trebuie sa iti spun ceva
James,dar daca tot esti asa de grabit spune tu primul!
-Nu,Anna,nu se poate.Spune
tu,apoi spun eu.
-James,m-am indragostit.Cred ca
m-am indragostit.
James a zambit larg si
emotionant.A deschis gura sa zica ceva,apoi am continuat eu:
-Simt furnicaturi in tot
corpul.Am crezut ca e doar melancolia asta de toamna ce ma domina in fiecare
an.Dar nu,anul acesta este diferit.Mai sti ca spuneam ca marile iubiri se nasc
in pas de toamna?La asta m-am gandit si eu cand am vazut ca furnicaturile din
varful degetelor si din tot corpul nu au trecut.Nu stiu ce sa fac,crezi ca ar
trebui sa ii spun si lui?Ne cunoastem de prea putin timp.Poate in fata lui am
sa par ridicola.
-Poftim?!a urlat James la mine cu
semne de intrebare pe chip.Cui sa-I spui?Ce sa-I spui?Ai innebunit?
-Lui Michael.Nu ti-am povestit
despre el pentru ca am crezut ca e ceva trecator.Sti doar ca nu-mi place sa
vorbesc despre mine.Ai dreptate,am innebunit.Cum am putut sa fiu atat de
idioata incat sa cred ca poate si el….nu James,n-am sa-I spun inca pentru ca
simt oarecum ca eu sunt destinata singuratati.Am sa-l iubesc in tacere.De
suferit stiu sa sufar in tacere.Nu poate fi mai greu sa iubesti in tacere.
James s-a ridicat furios de pe
scaun si a iesit rapid pe usa,fara sa mai deschida umbrela.Am strigat in urma
lui intrebandu-l ce vroia sa imi spuna.El s-a intors cu fata la mine ,a ridicat
din umeri si mi-a raspuns scurt si neconvingator:
-Se anunta o ploaie de
stele,pacat ca este innorat.E atat de innorat incat nu stiu daca voi putea
ajunge acasa.
Va urma…
.jpg)
