sâmbătă, 14 iulie 2012

Vaile Mintii !

15

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~Capitolul 5.~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~


        Din  confesiunile lui James!

Ma tot gandesc ca poate doctorul are dreptate.Poate ar trebui sa incetez cu vizitele acestea stupide care nu fac altceva decat sa imi macine fiinta pana la epuizare.Si de fiecare data cand ma gandesc ca as fi un egoist daca as renunta la ea,imi aduc aminte ca ea a renuntat la mine.
M-am apropiat de Anna cand mama ei s-a imbolnavit.Ma simteam inutil cand vedeam cum o fiinta umana se stinge farama cu farama.Ma simteam inutil cand o vedeam pe Anna cum plange in tacere.Dupa ce mama ei a murit m-a pus sa-I promit ca nu voi mai aduce niciodata vorba despre ea.Nu am inteles niciodata de ce.Poate ca suferinta e prea mare si nu-si poate stapani lacrimile cand vorbeste despre ea.M-am conformat.De fiecare data cand ne vedeam incercam sa o fac sa zambeasca cu pofta.Ce fericita a fost cand i-am adus treizeci de baloane turcoaz.E culoarea ei preferata.Ma simteam responsabil de ea,nu stiu de ce,pentru ca noi nu avusesem nicio legatura inainte.Defapt imi aduc aminte ca a fost o perioada,cand mama ei era sanatoasa,iar ea fericita,cand nu prea ne suportam.
-Daca Soarele ar sti ca exista si persoane ca tine,ma tem ca ar disparea complet.
Mi-a spus ea dupa ce eu o facusem cu cateva ore inainte increzuta.Imi aduc aminte ca m-am uitat la ea radicand o spranceana si am ras cu pofta.SiaAm ras cu pofta si cand,intr-o zi,pe banca in parc,mi-am amintit impreuna cu Anna de aceasta intamplare.Ea s-a uitat la mine cu ochii ei melancolici si mi-a spus:
-James,eram o copila.
-Dar si acum esti o copila,si sti ca asta…asta imi place cel mai mult la tine.

Ma surprinde cateodata cat de mult te poate schimba o suferinta profunda.Unii aleg sa-si strige suferinta in vazul lumii,sa tipe,sa urle de durere,sa planga pana ii ustura ochii,in timp ce altii aleg sa inchida ochii pentru mult mai mult de o clipa,sa inghita in sec si sa lase sufletul sa se sfasie in tacere.
Anna a preferat sa sufere in tacere dupa ce mama ei a murit.O intrebam cateodata la ce se gandeste.Ea isi inlocuia privirea melancolica cu una binevoitoare si-mi spunea:
-James,de ce ma deranjezi de fiecare data cand numar norii?
Am inteles apoi ca de fiecare data cand numara norii se gandea la mama ei.Dar niciodata nu spunea nimic.Mai facea din cand in cand cate o observatie in legatura cu forma vreunui nor jucaus.
-James,asta seaman cu o mandarina!
Si pe fata i se putea citi un zambet dulce.
-Anna,mie mi se pare ca e o portocala.I-am spus asta vrand sa o enervez putin.Stiam ca nu ii place sa fie contrazisa.
-Acesta e clar o mandarina!
-Cum ti-ai dat seama ca e o mandarina?
Ea a oftat usor,dadu-si ochii peste cap si mi-a spus:
-Pentru ca simt…simt ca este o mandarina.
Eu am zambit putin si am lasat-o sa-si trimita privirea spre norii scamosi ce acopereau cerul in acea zi.

Anna a fost intotdeauna o fiinta fragila.Eu am stiut asta.Cei care au fost mai aproape de ea,inainte de a ajunge la sanatoriu nu si-au dat seama.Ma gandesc uneori ca poate este si vina ei ca a innebunit.
Se mai intampla ca viata sa nu isi urmeze cursul firesc,iar tu, in acel moment ,trebuie sa alegi un drum,indiferent de cat de grea ti se pare decizia.Anna cred ca a fost bantuita de alegerea ei,iar intr-un final nu a putut accepta noul drum si a refuzat sa mearga mai departe…
Mi-am amintit zilele acestea de primul cadou facut Annei.Imi vorbise foarte mult despre o carte pe care si-o dorea si m-am gandit sa ii fac o surpriza.
Inainte sa i-o daruiesc am scris ordonat pe prima fila:

“Toti suntem arhitecti ai destinului,locuitori intre zidurile timpului.”
                                                                                                    James S.

           
                                  Va urma…

15 comentarii:

  1. :O:O Aştept cu nerăbdare următorul capitol!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. ce sweet...:X:X...incepe sa imi placa tot mai mult...
    bv zuz`...:*:*:*>:D<

    RăspundețiȘtergere