luni, 23 iulie 2012

Vaile Mintii !

11

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~Capitolul 6.~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~



          Din jurnalul Annei

                                                       3 octombrie
Cred ca cea mai grea parte in a-ti lua ramas bun,este sa fie nevoie sa faci acelasi lucru in fiecare zi,sa infruntam in fiecare zi acelasi adevar-viata se scurge repede,iar timpul nostru aici este scurt.
James  mi-a fost alaturi in fiecare momenti,cand imi luam ramas bun de la mama,desi erl nu stia asta,sau poate doar banuia.Am realizat ca am petrecut mai mult timp cu James decat cu tata.Dupa ce mama a murit,tata a devenit foarte distant si a inceput sa ma ignore.Au fost zile cand m-am simtit atat de singura,cand aveam nevoie de o imbratisare de la el.Vroiam sa ma priveasca in ochi si sa imi spuna ca totul va fi bine,pentru ca eram speriata.Si acum mai sunt uneori,speriata.Dar de fiecare data il sun pe James:
-Sti,James,mi-e frica…
-De ce?Ce s-a intamplat?
-Mi-e frica atunci cand vad cum se dezbraca lent,castanii din fata geamului.Mi-e frica atunci cand vad ca mai imbatranesc cu inca o toamna melancolica….
-Stiu,Anna,si mie mi-e frica cateodata,dar inchid ochii si incerc sa alung sfasietoarea melancolie a toamnei din camera.
Iar eu ii inchid telefonul si incep sa umblu prin mansarda cu ochii inchisi.
Acum doua zile,cand am iesit din casa pentru o plimbare linistitoare prin parc,am gasit in fata usii un pachet turcoaz.Am urcat sus in mansarda innabusitoare si l-am deschis.Era o carte pe care mi-o doream foarte mult.Am deschis-o si pe prima fila se insirau cateva litere aspre: “Toti suntem arhitecti ai destinului,locuitori intre zidurile timpului.”
                                                                                 James S.
L-am sunat apoi pe James.
-James,serios,nu trebuia…
-Te referi la carte?Nu iti mai place?Pentru ca atunci,bucuros o iau inapoi.
-Aaa…nu,multumesc.Ce zici de o plimbare prin parc?
-Desigur,ajung in 10 minute.
-Te astept langa fantana parfumata…

                                                          


4 octombrie 
                                                                   22:45 

Stau singura in mansarda si scriu.Am sa scriu pana mi se tocesc  degetele si pana imi lacrimeaza tamplele.Si parca mansarda geme si ea de atata melancolie.Frunzele castanilor ce-mi mangaie ferestrele imi intra valsand in camera inecata de lumina palpaitoare a becului pustiit.
Si ma gandesc c-am sa fiu tot singura de acum in colo,iar ochii imi tremura de frica si ma intreb mereu cum am sa ma descurc,ce sa va intampla cu mine.
Incerc sa scriu aici tot ce s-a intamplat astazi,ca nu cumva sa uit,pentru ca nu as vrea sub nicio forma sa uit.Nu trebuie sa uit ca am ramas doar eu.
Acum,in toata casa,domneaste intunericul deplin.Doar in mansarda mea mica si calduroasa,luminata de licarul stelelor reci mai vietuieste un suflet jalnic,parasit.
De dimineata am primit un telefon.
-Da.Eu sunt Anna.S-a intamplat ceva?
….
-Cum adica?E o gluma?Trebuie sa fie o gluma…
….
-Va roog.Nuuu…nu se poate….

Am auzit printre suspine tonul telefonului.M-am asezat jos,mi-am lasat privirea sa zboare spre neant si sufletul sa tremure.Nu stiam ce sa fac.L-am sunat pe James.
-Alo,James,trebuie …sa vi la mine.
-De ce?S-a intamplat ceva?Vocea ta pare goala Anna.Ce ai patit?
-Vino la mine,te rog.Am nevoie de tine.
…………………………........................................................................................
-Am venit cat de repede am putut.Ce s-a intamplat?
M-am uitat in ochii lui adanc,vrand parca sa ma fortez sa-mi curga o lacrima sfiosa pe obraji,dar n-am reusit.Am deschis gura si am spus sfarsita…
-Tata…
-Ce-I cu el?
Un politist m-a sunat mai devreme.Mi-a spus…mi-a spus ca trebuie sa ma duc sa identific cadavrul cat de repede pot.
-Poftim?!
-Da..a murit.A avut un accident.De aceea nu a venit aseara acasa.
James se uita la mine cu ochii mari si tristi.A baguit cateva cuvinte stupide drept consolare.Ma uitam la el,gandindu-ma ca poate ar trebui sa fiu mai afectata de tot ce s-a intamplat,dar eu priveam inerta la tabloul pe care tata il daruise mamei acum 8 ani.
Nu ma doare ca tata nu mai e.Relatia noastra era una superficiala.Il vedeam o data pe zi,daca eram norocoasa.De cand mama a murit,abia imi vorbea.Eu il evitam.Preferam sa stau singura in mansarda.Ma doare ca nu pot sa simt nimic.Si asta parca doare mai rau.Ma doare ca nu pot sa plang pentru tata.El ar fi plans pentru mine….
Imi dau si acum  nervoasa,cu pumnii in tample.As vrea  sa plang.Sa plang pana uit de mine,pana ma ustura ochii si mi se invinetesc pleoapele fragede.Dar nu pot.Si ma doare.Ma doare carnea pe mine de neputinta.

Ma doare fiecare rand pe care il scriu,si ma striveste fiecare gand ce-mi iese sfios din capul greu.Si mai atipesc din cand in cand ,speriata,cu capul pe masa inundata de carti si de hartii mazgalite si ma trezesc la rastimpuri,cu ochii ingreunati de teama.Si respir greu si imi smulg incet,cu miscari calculate,parul zburlit.
Cineva mi-a spus odata ca moartea nu este cea mai mare pierdere in viata.Cea mai mare pierdere este ceea ce moare in timp ce noi traim.
Si imi asez,iar capul pe masuta lasand ideile sa se izbeasca de castanele cazute pe asfaltul rece si astept s-adorm,sa ma trezesc,sa-mi smulg iar parul din cap de groaza de a ma vedea ramasa singura.Si-ncepe ploaia sa-mi acompanieze sufletul ce sta nemiscat,intr-un ungher intunecat.
Iar eu nu pot sa plang.Nu pot sa plang si afara e o seara amara si salbatica….


                        Va urma…

11 comentarii:

  1. De singuratate a innebunit? Inseamna ca nici eu nu mai am mult... :))
    Glumesc. Frumos capitolul! :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Singuratatea o sa joace un rol important in viata ei,dar mai e pana innebuneste...:p

      Ștergere
  2. abia astept capitolul urmator. dar am o curiozitate o sa isi revina ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Jurnalul ei descrie trecutul,viata ei cam de cand i-a murit mama.In capitolul acesta i-a murit tatal.O sa fie mai bine ,mai vesela,dar la un moment dat innebuneste.O sa vedeti voi de ce.Confesiunile lui James sunt din prezent,cand Anna e nebuna.
      Da-mi un semn daca intelegi,ca e mai complicat:)):))

      Ștergere
  3. Îmi pare aşa rău pentru ea..pentru tatăl ei!

    RăspundețiȘtergere
  4. vai....am ramas...impresionata...jur...zuzule...ma uimesti...eu sunt mic copil fata de tine....ce tragedie, cata suferinta pe saraca Anna....pfff....:|..te rog posteaza repede next-ul...abia astept sa citesc..:D...:*:*:*:*...>:D<

    RăspundețiȘtergere
  5. O sa vina rapid si next-ul ca am avut inspiratie in seara aceasta si a iesit din prima incercare.Te-am pupat si eu!:*:*>:D<

    RăspundețiȘtergere
  6. Tocmai ce te-am descoperit.
    Şi-mi cam place:)

    Aştept next-ul!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma gasesti si pe celalalt blog: http://sometimesafantasy13.blogspot.ro
      O sa vina si next-ul,curand:p

      Ștergere
  7. Singuratatea... sper sa nu ajunga sa ii ocupe o parte mai mare din viata decat ocupa acum. e atat de sensibila povestioara, maine sau mai pe seara trebuie sa ma apuc sa citesc si capitolul 7, e atat de fragil totul aici, parca iti e frica sa citesti de frica sa nu ranesti ceva.

    felicitari! e de-a dreptul minunat >:d<

    RăspundețiȘtergere