Din jurnalul Annei
3 octombrie
Cred ca cea mai grea parte in
a-ti lua ramas bun,este sa fie nevoie sa faci acelasi lucru in fiecare zi,sa infruntam
in fiecare zi acelasi adevar-viata se scurge repede,iar timpul nostru aici este
scurt.
James mi-a fost alaturi in fiecare momenti,cand imi
luam ramas bun de la mama,desi erl nu stia asta,sau poate doar banuia.Am
realizat ca am petrecut mai mult timp cu James decat cu tata.Dupa ce mama a
murit,tata a devenit foarte distant si a inceput sa ma ignore.Au fost zile cand
m-am simtit atat de singura,cand aveam nevoie de o imbratisare de la el.Vroiam
sa ma priveasca in ochi si sa imi spuna ca totul va fi bine,pentru ca eram
speriata.Si acum mai sunt uneori,speriata.Dar de fiecare data il sun pe James:
-Sti,James,mi-e frica…
-De ce?Ce s-a intamplat?
-Mi-e frica atunci cand vad cum
se dezbraca lent,castanii din fata geamului.Mi-e frica atunci cand vad ca mai
imbatranesc cu inca o toamna melancolica….
-Stiu,Anna,si mie mi-e frica
cateodata,dar inchid ochii si incerc sa alung sfasietoarea melancolie a toamnei
din camera.
Iar eu ii inchid telefonul si
incep sa umblu prin mansarda cu ochii inchisi.
Acum doua zile,cand am iesit din
casa pentru o plimbare linistitoare prin parc,am gasit in fata usii un pachet
turcoaz.Am urcat sus in mansarda innabusitoare si l-am deschis.Era o carte pe
care mi-o doream foarte mult.Am deschis-o si pe prima fila se insirau cateva
litere aspre: “Toti suntem arhitecti ai destinului,locuitori intre zidurile timpului.”
James S.
-James,serios,nu trebuia…
-Te referi la carte?Nu iti mai
place?Pentru ca atunci,bucuros o iau inapoi.
-Aaa…nu,multumesc.Ce zici de o
plimbare prin parc?
-Desigur,ajung in 10 minute.
-Te astept langa fantana
parfumata…
4 octombrie
22:45
Stau singura in mansarda si
scriu.Am sa scriu pana mi se tocesc
degetele si pana imi lacrimeaza tamplele.Si parca mansarda geme si ea de
atata melancolie.Frunzele castanilor ce-mi mangaie ferestrele imi intra valsand
in camera inecata de lumina palpaitoare a becului pustiit.
Si ma gandesc c-am sa fiu tot
singura de acum in colo,iar ochii imi tremura de frica si ma intreb mereu cum
am sa ma descurc,ce sa va intampla cu mine.
Incerc sa scriu aici tot ce s-a
intamplat astazi,ca nu cumva sa uit,pentru ca nu as vrea sub nicio forma sa
uit.Nu trebuie sa uit ca am ramas doar eu.
Acum,in toata casa,domneaste intunericul
deplin.Doar in mansarda mea mica si calduroasa,luminata de licarul stelelor
reci mai vietuieste un suflet jalnic,parasit.
De dimineata am primit un
telefon.
-Da.Eu sunt Anna.S-a intamplat
ceva?
….
-Cum adica?E o gluma?Trebuie sa
fie o gluma…
….
-Va roog.Nuuu…nu se poate….
Am auzit printre suspine tonul
telefonului.M-am asezat jos,mi-am lasat privirea sa zboare spre neant si
sufletul sa tremure.Nu stiam ce sa fac.L-am sunat pe James.
-Alo,James,trebuie …sa vi la
mine.
-De ce?S-a intamplat ceva?Vocea
ta pare goala Anna.Ce ai patit?
-Vino la mine,te rog.Am nevoie de
tine.
…………………………........................................................................................
-Am venit cat de repede am
putut.Ce s-a intamplat?
M-am uitat in ochii lui
adanc,vrand parca sa ma fortez sa-mi curga o lacrima sfiosa pe obraji,dar n-am
reusit.Am deschis gura si am spus sfarsita…
-Tata…
-Ce-I cu el?
Un politist m-a sunat mai
devreme.Mi-a spus…mi-a spus ca trebuie sa ma duc sa identific cadavrul cat de
repede pot.
-Poftim?!
-Da..a murit.A avut un
accident.De aceea nu a venit aseara acasa.
James se uita la mine cu ochii
mari si tristi.A baguit cateva cuvinte stupide drept consolare.Ma uitam la el,gandindu-ma
ca poate ar trebui sa fiu mai afectata de tot ce s-a intamplat,dar eu priveam
inerta la tabloul pe care tata il daruise mamei acum 8 ani.
Nu ma doare ca tata nu mai
e.Relatia noastra era una superficiala.Il vedeam o data pe zi,daca eram
norocoasa.De cand mama a murit,abia imi vorbea.Eu il evitam.Preferam sa stau
singura in mansarda.Ma doare ca nu pot sa simt nimic.Si asta parca doare mai
rau.Ma doare ca nu pot sa plang pentru tata.El ar fi plans pentru mine….
Imi dau si acum nervoasa,cu pumnii in tample.As vrea sa plang.Sa plang pana uit de mine,pana ma
ustura ochii si mi se invinetesc pleoapele fragede.Dar nu pot.Si ma doare.Ma doare
carnea pe mine de neputinta.
Ma doare fiecare rand pe care il
scriu,si ma striveste fiecare gand ce-mi iese sfios din capul greu.Si mai
atipesc din cand in cand ,speriata,cu capul pe masa inundata de carti si de
hartii mazgalite si ma trezesc la rastimpuri,cu ochii ingreunati de teama.Si respir
greu si imi smulg incet,cu miscari calculate,parul zburlit.
Cineva mi-a spus odata ca moartea
nu este cea mai mare pierdere in viata.Cea mai mare pierdere este ceea ce moare
in timp ce noi traim.
Si imi asez,iar capul pe masuta lasand
ideile sa se izbeasca de castanele cazute pe asfaltul rece si astept s-adorm,sa
ma trezesc,sa-mi smulg iar parul din cap de groaza de a ma vedea ramasa singura.Si-ncepe
ploaia sa-mi acompanieze sufletul ce sta nemiscat,intr-un ungher intunecat.
Iar eu nu pot sa plang.Nu pot sa
plang si afara e o seara amara si salbatica….
Va urma…
De singuratate a innebunit? Inseamna ca nici eu nu mai am mult... :))
RăspundețiȘtergereGlumesc. Frumos capitolul! :*
Singuratatea o sa joace un rol important in viata ei,dar mai e pana innebuneste...:p
Ștergereabia astept capitolul urmator. dar am o curiozitate o sa isi revina ?
RăspundețiȘtergereJurnalul ei descrie trecutul,viata ei cam de cand i-a murit mama.In capitolul acesta i-a murit tatal.O sa fie mai bine ,mai vesela,dar la un moment dat innebuneste.O sa vedeti voi de ce.Confesiunile lui James sunt din prezent,cand Anna e nebuna.
ȘtergereDa-mi un semn daca intelegi,ca e mai complicat:)):))
Îmi pare aşa rău pentru ea..pentru tatăl ei!
RăspundețiȘtergereSi mie:)):))
Ștergerevai....am ramas...impresionata...jur...zuzule...ma uimesti...eu sunt mic copil fata de tine....ce tragedie, cata suferinta pe saraca Anna....pfff....:|..te rog posteaza repede next-ul...abia astept sa citesc..:D...:*:*:*:*...>:D<
RăspundețiȘtergereO sa vina rapid si next-ul ca am avut inspiratie in seara aceasta si a iesit din prima incercare.Te-am pupat si eu!:*:*>:D<
RăspundețiȘtergereTocmai ce te-am descoperit.
RăspundețiȘtergereŞi-mi cam place:)
Aştept next-ul!
Ma gasesti si pe celalalt blog: http://sometimesafantasy13.blogspot.ro
ȘtergereO sa vina si next-ul,curand:p
Singuratatea... sper sa nu ajunga sa ii ocupe o parte mai mare din viata decat ocupa acum. e atat de sensibila povestioara, maine sau mai pe seara trebuie sa ma apuc sa citesc si capitolul 7, e atat de fragil totul aici, parca iti e frica sa citesti de frica sa nu ranesti ceva.
RăspundețiȘtergerefelicitari! e de-a dreptul minunat >:d<